Activare Potential
Solstițiul de vară, fenomenul astronomic care deschide conștiința luminii interoare la începutul verii
Astfel, solstițiul de vară continuă să reprezinte, în numeroase culturi, un moment de celebrare a luminii, reînnoirea spirituală, naturii și legăturii dintre om și ciclurile cosmice.
Conștiința luminii ce ne menține aliniați cu mișcările și transformările ce se activează a nivelul spiritului, prin nivelul ființei de a emite noi nivele de informație ordonatoare, trezește în ființa OM acea putere ce amplifica capacitatea vizionară și sensul ce îl proiectăm spre a conecta realități multiple și diversificate, ce evident le vom uni în valorile cunoscute din prezent sau în viitorul continuu.
Solstițiu așa cum astronomia ne transmite ca fiind acel timp din an unde ziua este luminată cel mai mult dintr-un an, așa și ființa noastră se deschide suficient de mult pentru noul ce urmează a îl proiecta. În această zi reflecția interioară o emitem în exterior spre a trezi un nivel al clarității direcției spre care ne proiectăm realitatea.
Importanța acestei zile este deosebită datorită puterii de amplificare a constiintei omului si a ciclurilor astronomice, ce măresc conectările energetice si fluxurile de lumină generatoare de ordine interioară.
Solstițiu Fericit prin trăirea noastră în lumea ce o luminăm spre o dezvoltare modernă.
Păstrez în interiorul ființei mele ceea ce este pur adevăr și lumină ordonată, călătoresc cu aceste valori și îmi manifest inteligența spre binele meu superior.
Eu Sunt aici si Acum să gestionez nivelul vieții mele,
Eu sunt Susținut de Energiile Solare,
Eu Sunt în călătoria spațiului dintre Astre,
Eu Sunt între Cer și Pământ,
Eu Sunt OMUL ce aduce valoare și Cerului și Pământului.
Așa cum nivelui maeșteriilor transmit lumină în aeastă zi și Doamna Ruxandra Mîndroceanu ne trimite o sensibilă lumină Divină:
Acum, Aici, respirăm în armonia perfectă dintre Timpuri.
Dintre Noapte și zi, Dintre Lumină și ce OM găsi, Dintre Trecut și Viitor, Dintre Lumină și următorul Izvor de înțelepciune vie.
Echilibrul Perfect din care Viața naște întreaga Trinitate Cosmică: Cer, Natură, OM, Pământ.
Este modul Universului de a ne învăța că Astazi Lumina Ta Învinge, că astazi Viața CÂȘTIGĂ.
Solstițiul de vară, fenomenul astronomic care marchează începutul verii în emisfera nordică, va avea loc duminică, 21 iunie 2026. În acest moment, longitudinea astronomică a Soarelui ajunge la 90 de grade, iar ziua înregistrează durata maximă din an.
Pentru latitudinea medie a României, durata zilei va fi de aproximativ 15 ore și 32 de minute, în timp ce noaptea va avea doar 8 ore și 28 de minute. Totodată, crepusculul va avea cea mai mare durată din an, iar în regiunile nordice fenomenul se prelungește pe tot parcursul nopții, dând naștere spectaculoaselor „nopți albe”.
În Antichitate, momentul era esențial pentru comunitățile agricole, care își organizau activitățile în funcție de mișcările aparente ale Soarelui și de succesiunea anotimpurilor. În China antică, solstițiul de vară era asociat energiilor feminine, yin, și era dedicat Pământului și feminității. Sărbătoarea era considerată complementară solstițiului de iarnă, legat de energiile masculine, yang, și de simbolistica cerului.
În vechea Galie, perioada era dedicată zeiței Epona, protectoarea cailor și simbol al fertilității, în timp ce populațiile germanice, slave și celtice marcau momentul prin aprinderea unor focuri ritualice. Triburile indigene din America de Nord celebrau solstițiul prin dansuri, ceremonii și perioade de post, dedicate Soarelui și reînnoirii spirituale.




Descarcă Wallpaper pentru Mobil :: LuminaTa.ro