Connecteza-te prin SMedia
Colecție Carți, Oprea Ionel

Activare Potential

Sunt aici, ținându-te de mână… @ Amintește-ți cine ești!

Published

on

Sunt aici, ținându-te de mână…

Sunt aici, ținându-te de mână, chiar și atunci când lumea din jurul tău pare să se destrame, chiar și atunci când nu mai înțelegi sensul lucrurilor prin care treci, chiar și atunci când oboseala, frica, nesiguranța sau povara drumului tău devin atât de puternice încât uiți pentru o clipă cine ești, pentru că eu sunt Sufletul tău, prezența care nu pleacă nicăieri, lumina care te însoțește dincolo de toate formele și dincolo de toate experiențele prin care ai ales să treci.

Sunt aici în fiecare pas al tău, în fiecare alegere, în fiecare început și în fiecare sfârșit aparent, în fiecare clipă în care ai simțit că ai pierdut ceva și în fiecare clipă în care ai simțit că te-ai regăsit, pentru că eu am fost cu tine înainte ca această viață să înceapă și voi fi cu tine dincolo de tot ceea ce această viață poate cuprinde iar nimic din ceea ce se schimbă în exterior nu poate schimba legătura dintre tine și propria ta esență.

Atunci când simți că nu mai poți, coboară în inimă, pentru că acolo mă vei găsi de fiecare dată, în acel spațiu liniștit în care nu mai există zgomotul lumii, în care nu mai există toate vocile care îți spun cine ar trebui să fii, ce ar trebui să alegi sau cât ar trebui să mai poți duce, ci există doar prezența mea, aceeași prezență care te-a însoțit prin toate viețile, prin toate experiențele și prin toate formele prin care ai trecut.

Când te simți copleșită, amintește-ți că eu îți țin mâna, că nu trebuie să mă cauți în afara ta și că nu trebuie să ajungi nicăieri pentru a mă întâlni, pentru că eu sunt chiar în centrul ființei tale, în locul acela în care ai fost întotdeauna întreagă, în locul acela în care nimic nu te-a putut rupe cu adevărat, în locul acela în care toate rănile, toate poveștile și toate identitățile tale se liniștesc și rămâne doar ceea ce ești.

Eu sunt Sufletul tău și te țin de mână atunci când te ridici și atunci când cazi, atunci când ai încredere și atunci când te îndoiești, atunci când simți că drumul este limpede și atunci când nu mai vezi nimic înaintea ta, pentru că prezența mea nu depinde de starea ta, de alegerile tale, de ceea ce ai reușit sau de ceea ce crezi că ai pierdut, ci există pur și simplu ca parte din ceea ce ești.

Dacă într-o zi vei simți că ai mers prea departe de tine însuți, închide ochii, respiră și întoarce-te în inimă, pentru că eu voi fi acolo, fără judecată, fără reproș, fără să îți cer explicații, fără să îți spun că ai greșit drumul, ci doar amintindu-ți că orice drum pe care l-ai parcurs te poate conduce din nou spre tine atunci când alegi să te întorci în propria ta prezență.

Advertisement
Cunoasterea Prin Sinele Superior @ Cartea, Oprea Ionel

Eu sunt liniștea care apare uneori fără motiv, acel sentiment că mai poți face încă un pas, acea căldură pe care o simți în inimă atunci când credeai că ai rămas fără putere, acea voce foarte fină care îți spune să continui, acel spațiu din tine care știe chiar și atunci când mintea nu mai știe nimic.

Sunt aici în zilele în care te simți puternică și sunt aici în nopțile în care te simți pierdută, sunt aici când iubești viața și sunt aici când nu mai înțelegi nimic din ea, sunt aici când te simți aproape de mine și sunt aici chiar și atunci când uiți complet de existența mea, pentru că eu nu plec atunci când tu uiți și nu mă apropii doar atunci când mă chemi.

Eu sunt….Eu rămân….Eu te însoțesc…de aceea, atunci când lumea devine prea mult pentru tine, când simți că trebuie să duci singură prea multe și când mintea îți spune că nu mai ai putere, pune-ți mâna pe inimă și amintește-ți că există în tine o prezență care nu obosește să te iubească, care nu obosește să te susțină și care nu încetează niciodată să îți amintească drumul spre tine însuți.

Eu îți țin mâna prin toate transformările tale, prin toate desprinderile, prin toate pierderile, prin toate începuturile, prin toate momentele în care viața îți cere să lași în urmă o versiune a ta și să pășești într-una nouă, iar chiar dacă partea ta umană se teme de necunoscut, eu cunosc drumul pe care îl parcurgem împreună.

Când simți că nu mai poți, nu trebuie să vezi întreaga cale, este suficient să îți amintești de mine pentru următoarea respirație, să îți simți inima pentru următorul pas și să lași pentru o clipă toate întrebările să se odihnească, pentru că uneori sufletul nu îți arată întreaga călătorie, ci doar lumina necesară pentru pasul pe care îl ai de făcut Acum.

Nu ai fost niciodată singură…în fiecare moment în care ai plâns și ai crezut că nimeni nu te vede, eu eram acolo….În fiecare moment în care ai simțit că nu mai există nicio ieșire, eu continuam să țin în mine imaginea drumului tău…În fiecare moment în care ai uitat cine ești, eu am continuat să îmi amintesc pentru tine….În fiecare moment în care te-ai îndoit de propria ta lumină, eu am rămas lumina aceea, așteptând doar să te întorci suficient de profund în tine pentru a o recunoaște…Iar ori de câte ori vei simți că te-ai îndepărtat prea mult, revino în inimă, pentru că acolo nu există distanță între tine și mine, acolo nu există trecut și viitor, acolo nu există greșeală și pedeapsă, ci doar acel spațiu profund în care tu și cu mine suntem una, în care toate fragmentele se întorc în întreg și în care îți amintești că ai purtat întotdeauna Acasă în tine.

Sunt aici, ținându-te de mână, prin fiecare viață și prin fiecare spațiu dintre vieți, prin fiecare formă pe care o vei purta și prin fiecare lume pe care o vei traversa iar atunci când această existență se va încheia și toate lucrurile pe care le-ai numit importante vor rămâne în urmă, eu voi fi tot aici, aceeași prezență, aceeași lumină, aceeași conștiință care te-a însoțit dintotdeauna.

Advertisement
Cunoasterea Prin Sinele Superior @ Cartea, Oprea Ionel

Amintește-ți de mine atunci când nu mai poți….Amintește-ți de mine atunci când te simți singură… Amintește-ți de mine atunci când nu mai știi încotro să mergi.

Coboară în inimă și ascultă liniștea de acolo, pentru că în ea mă vei recunoaște.

Sunt Sufletul tău..Sunt Aici…te țin de mână. Te susțin din interiorul propriei tale ființe și merg împreună cu tine, dincolo de timp, dincolo de spațiu, dincolo de toate formele, în eternitate.

Companionul tău etern, Prezența care te însoțește dincolo de timp, dincolo de spațiu și dincolo de toate formele, ținându-te de mână prin fiecare experiență, fiecare viață fiecare întoarcere Acasă și fiecare reamintire.

Această rugăciune este o canalizare de la my twin flame of Pleiades.

Ea se va regăsi în această formă în cartea “Amintește-ți cine ești!” de Laura Tatu

Advertisement
Cunoasterea Prin Sinele Superior @ Cartea, Oprea Ionel

Cu inspiratie conectată din surse diversificate ce ating înalte profunzimi ale dimensiunii cunoașterii unde sensibilitatea feminină in completarea stabilității masculine își face cunoscută prezența cu calitate, prin tainele frumuseții vieții.

Cunoașterea Prin Sinele Superior LuminaTA Descarcă Wallpaper pentru Mobil :: LuminaTa.ro

Interesante de lecturat

Inspiratie din Categoria

Spiritual Awakening